header-ue-ingust

ANUNȚ INOVARE SOCIALĂ SESIUNE DE INSTRUIRE A VOLUNTARILOR DIN CADRUL LABORATORULUI DE DISCRIMINARE – IUNIE 2020

SESIUNE DE INSTRUIRE A VOLUNTARILOR DIN CADRUL LABORATORULUI DE DISCRIMINARE – PRIVIND SUBACTIVITATEA 7.10 ÎMBUNĂTĂȚIREA CAPACITĂȚII DE INCLUZIUNE SOCIALĂ A COMUNITĂȚII MARGINALIZATE COMUNA LECHINȚA PRIN APLICAREA ȘI PROMOVAREA INOVĂRII SOCIALE Potrivit Hotărârii de Guvern nr. 434 din 28 mai 2020 pentru modificarea şi completarea Anexei nr. 3 la HG 394/2020 privind declararea stării de alertă, şi de Hotărârea nr. 26 a CNSU (28 mai 2020) se arată că începând cu 1 iunie noile măsuri de relaxare se iau pe fondul unei evoluţii epidemiologice favorabile, respectiv a înregistrării unui număr relativ constant de cazuri noi, dar şi în contextul necesităţii de creare a condiţiilor socio-ecnomice pentru relansarea graduală a economiei naţionale, JUDEȚUL BISTRIȚA-NĂSĂUD în calitate de lider al proiectului ,,IMPACT LECHINȚA – Măsuri integrate pentru îmbunătățirea situației socio-economice a persoanelor defavorizate din comunitățile marginalizate ale comunei LECHINȚA, județul Bistrița-Năsăud”, POCU 18/4/1/102217 prin experții implicați în implementarea subactivității, vă invită să participaţi la o SESIUNE DE INSTRUIRE A VOLUNTARILOR DIN CADRUL LABORATORULUI DE DISCRIMINARE, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară, sesiune ce se va desfășura, la LICEUL TEHNOLOGIC LECHINTA – str. Poștei, nr. 221 in urmatoarele zile: – 22.06.2020 in intervalul orar 10:00 -16:00 – 23.06.2020 in intervalul orar 10:00 -16:00 – 24.06.2020 in intervalul orar 10:00 -16:00 – 25.06.2020 in intervalul orar 10:00 -16:00 – 26.06.2020 in intervalul orar 10:00 -16:00 În cadrul acestei sesiuni se vor aborda teme privind metodele de aplicare a inovării sociale. Sesiunea are ca scop promovarea creșterea stimei de sine și reconstrucție identitară prin promovarea interculturalității ca instrument principal în domeniul combaterii tuturor formelor de discriminare. Pentru informaţii suplimentare privind proiectul, va rugam sa ne contactati la nr. de tel. 0761 100 034, email: impact.lechinta@gmail.com Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional CAPITAL UMAN 2014-2020 Expert inovare socială: Dedea Cristina Florina

ANUNT

Având în vedere evoluția situației epidemiologice internaționale determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă adoptă prezenta HOTĂRÂRE nr.24 privind aprobarea instituirii Stării de alertă la nivel național și a măsurilor de prevenire și control a infecțiilor, în contextul situației epidemiologice generate de acest virus pe o durată de 30 de zile. Vă informăm că activitățile planificate se vor desfășura cu respectarea distanțării sociale pentru a gestiona riscul de răspândire a infecției cu COVID-19, astfel beneficiarii vor fi contactați telefonic pentru a li se comunica data când se vor susține seminariile și sesiunile pentru subactivitatea A7.9. Educația ecologică.

NEWSLETTER luna IUNIE 2020

DESFĂȘURAREA CAMPANIEI DE INFORMARE-CONȘTIENTIZARE ÎN VEDEREA SCHIMBĂRII ATITUDINII SOCIALE ȘI STEREOTIPURILOR FAȚĂ DE GRUPURILE VULNERABILE, INCLUSIV FAȚĂ DE PERSOANELE DE ETNIE ROMĂ DIN COMUNITATEA MARGINALIZATĂ A COMUNEI LECHINȚA. JUDEȚUL BISTRIȚA-NĂSĂUD în calitate de lider al proiectului ,,IMPACT LECHINȚA – Măsuri integrate pentru îmbunătățirea situației socio-economice a persoanelor defavorizate din comunitățile marginalizate ale comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud”, POCU 18/4/1/102217 va organiza în luna IUNIE 2020 întâlniri în vederea distribuirii de materiale promoționale-tricouri personalizate. La aceste întâlniri vor participa adulți din comunitatea marginalizată a comunei Lechința. Aceste întâlniri s-au planificat telefonic după cum urmează:

– 22-23 IUNIE 2020 – întâlnire tematică cu adulții (16 persoane);

– 26-29 IUNIE 2020 – întâlnire tematică cu adulții (18 persoane);

Pentru informații suplimentare privind proiectul și înscrierea în grupul țintă, vă rugăm să ne contactați la nr. de tel. 0761 100 034, email: impactlechinta@gmail.com Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional CAPITAL UMAN 2014-2020

Turdean Lenuța – expert campanii

Data completării 02.06.2020

Masuri integrate pentru îmbunatatirea situatiei socio-economice a persoanelor de favorizate din comunitatile marginalizate ale comunei Lechinta, judetul Bistrita-Nasaud”, finanţat prin POCU, Axa prioritară 4 „Incluziunea socială și combaterea sărăciei”.

Impact Lechinta

Proiect cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Capital Uman 2014-2020 POCU 18/4/1/102218

Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinantate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro

Continutul acestui material nu reprezinta in mod obligatoriu pozitia oficiala a Uniunii Europene sau a Guvernului Romaniei.

Contact Info

Centrul de Consultanta si Studii Europene

Str. Energiei, nr.24A, Galati
Tel: 0236419608, 0236498454, 0745080650, 0733470700, (FAX) 0236419608

Copyright 2017 CCSE ©  All Rights Reserved