NEWSLETTER – SEPTEMBRIE 2020 JUDEȚUL BISTRIȚA-NĂSĂUD în calitate de lider al proiectului ,,IMPACT LECHINȚA – Măsuri integrate pentru îmbunătățirea situației socio-economice a persoanelor defavorizate din comunitățile marginalizate ale comunei LECHINȚA, județul Bistrița-Năsăud”, POCU 18/4/1/102217 a organizat în luna SEPTEMBRIE 2020, respectiv în data de 22-23 SEPTEMBRIE 2020 un seminar de inovare socială, care s-a desfășurat pe parcursul a două zile cu o durată de 8 h /zi. Seminarul a fost destinat persoanelor din grupul țintă, reprezentanțiilor organizațiilor colaboratoare precum și altor persoane interesate de temele abordate în cadrul seminarului. La acest seminar au participat un număr de 18 de adulți din grupul țintă, din comunitățile marginalizate ale comunei Lechința. În cadrul seminarului au fost abordate diverse teme precum: – Inovarea Socială – Lupta împotriva discriminării – Egalitatea de șanse – Spune stop violenței Participanții au urmărit cu interes prezentările PowerPoint și au participat proactiv la temele abordate. Seminarul a avut ca scop promovarea egalității de șanse și gen, inovarea socială și modul în care noile idei creative pot contribui pentru a răspunde nevoilor sociale și pentru a îmbunătăți viețile oamenilor . În cadrul seminarului a fost subliniat rolul inovării sociale de a crea parteneriate publice private, de a promova anteprenoriatul social și de a utiliza resursele disponibile cât mai bine pentru a oferi sprijin în funcție de nevoile individuale. Pentru informații suplimentare privind proiectul vă rugăm să ne contactați la nr. de tel. 0761 100 034, email: impactlechinta@gmail.com Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operational CAPITAL UMAN 2014-2020 Expert inovare socială: Dedea Cristina Florina